10.12.2015


EXAMENUL DE ABSOLVIRE A INSTITUTULUI NAŢIONAL PENTRU PREGĂTIREA ŞI PERFECŢIONAREA AVOCAŢILOR
SESIUNEA NOIEMBRIE 2015

Publicăm rezultatele examenului de absolvire a INPPA, sesiunea noiembrie 2015, în urma corectării lucrărilor pe baza soluţionării contestaţiilor formulate la barem.

 

<< Rezultate – la nivel naţional, în ordinea punctajului obţinut>>

<< Rezultate – Centrul de examen Iaşi>>

Contestaţiile privind operaţiunile de corectare pot fi depuse până cel mai târziu la data de 11 decembrie 2015, orele 17,00

Toate contestaţiile (inclusiv pentru candidaţii care au susţinut examenul în centrele teritoriale ale INPPA)  se vor putea depune după cum urmează:

prin: Fax la nr. 021.330.12.97

E-mail: office@inppa.ro

Contestaţiile vor viza exclusiv operaţiunile de numărare a punctajului fără a indica în vreun fel probleme ce ţin de baremul de evaluare sau corectare.

Contestaţiile vor fi primite numai sub forma-tip ce poate fi descărcată mai jos.

NU VOR FI PRIMITE DECÂT CONTESTAŢIILE CARE RESPECTĂ CONDIŢIILE DE FORMĂ CORESPUNZĂTOARE MODELULUI AFIŞAT

<< descarca modelul de contestaţie >>


 

 


 10.12.2015

 

Publicăm Baremele de corectare la proba scrisă a examenului de absolvire a INPPA, sesiunea noiembrie – decembrie 2015, susţinută în data de 07 decembrie 2015, astfel cum au fost modificate în urma soluţionării contestaţiilor la barem, conform procesului – verbal al Comisiei nationale de examen.

BAREM: Grila nr. 1Grila nr. 2Grila nr. 3Grila nr. 4.


 

Procesul verbal privind soluţionarea contestaţiilor la baremul de evaluare şi notare, formulate de candidaţii care s-au prezentat la proba de examen din data de 7 decembrie 2015 

 

 

 


07.12.2015 



ANUNŢ IMPORTANT – PENTRU CANDIDAŢII LA EXAMENUL DE ABSOLVIRE A INSTITUTULUI NAŢIONAL PENTRU PREGĂTIREA ŞI PERFECŢIONAREA AVOCAŢILOR

 – SESIUNEA NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2015


Contestațiile la baremul de evaluare şi corectare al probei scrise din data de 07 decembrie 2015 vor putea fi formulate până cel târziu marți, 08 decembrie 2015, ora 17.40.

Toate contestațiile (inclusiv pentru candidații care au susținut examenul în centrele teritoriale ale INPPA) se vor putea depune după cum urmează:

-  începând din data de 07.12.2015, ora 17.40, prin fax la 021/3301297 sau email: office@inppa.ro

 

Termen limita: marți, 08 decembrie 2015, ora 17.40.

Model contestație (descărcați aici: DOCX si PDF)

 

Director INPPA - Centrul Teritorial Iași
            av. dr. Doina Stupariu
 

07.12.2015


 

Publicam subiectele și baremele la proba scrisa din ziua de luni, 07 decembrie 2015:

 

<<Grila 1>> <<Grila 2>> <<Grila 3>> <<Grila 4>>

 

<<Barem Grila 1>> <<Barem Grila 2>> <<Barem Grila 3>> <<Barem Grila 4>>


 

 

 


 06.12.2015 


EXAMENUL DE ABSOLVIRE A INSTITUTULUI NAŢIONAL PENTRU PREGĂTIREA ŞI PERFECŢIONAREA AVOCAŢILOR 
SESIUNEA NOIEMBRIE 2015



Publicăm repartizarea pe săli a candidaţilor la proba scrisă din data de 07 decembrie 2015:

 

Centrul de examen Iaşi   << repartizarea candidaţilor pe săli >>

 

În cazul în care se constată vreo eroare în afişarea numelor candidaţilor, rugăm a se contacta secretariatul INPPA central sau al centrului teritorial corespunzător.

Candidaţii se vor prezenta la sala de examen OBLIGATORIU la ora 13.00 cu actul de identitate.
Actele de identitate acceptate sunt cartea/buletinul de identitate, adeverinţa provizorie de identitate (în caz de pierdere a cărţii/buletinului de identitate), paşaportul sau permisul de conducere, prezentate în original şi aflate în termen de valabilitate; copii ale acestora sau alte documente nu vor putea fi luate în considerare.

Este permis accesul în sala de examen cu legislaţie neadnotată şi necomentată.

Este strict interzis accesul în clădire cu mijloace electronice de comunicare sau de informare, sau care permit comunicarea sau informarea, indiferent de natura acestora (telefoane mobile, pda-uri, notebook-uri).

 

 


 04.12.2015 


 

În atenţia avocaţilor stagiari care susţin Examenul de absolvire a INPPA – sesiunea noiembrie-decembrie 2015


 

Proba scrisă a examenului de absolvire a INPPA va avea loc în data de 7 decembrie 2015, cu începere de la ora 14.00, conform Deciziei nr. 233/2015.
Pentru avocații stagiari – cursanți ai INPPA Iaşi –  proba scrisă se va desfășura la sediul Universității "Petre Andrei" din Iași, str. Dimitrie Mangeron, nr. 49.

Proba scrisă durează 3 ore.
Candidaţii sunt rugaţi să se prezinte la sălile de examen cu o oră înainte de începerea probei scrise, respectiv la ora 13.00.

 

Director INPPA - Centrul Teritorial Iași
            av. dr. Doina Stupariu
 

  

 


 25.11.2015 


Tabel cu stagiarii ce au promovat examenul colocvial susținut în ziua de 23 noiembrie 2015:


versiune fișier: pdf | doc

 
 
Director INPPA - Centrul Teritorial Iași
            av. dr. Doina Stupariu
 


 


10.11.2015

 

În atenția stagiarilor ce urmeaza să susțină examenul de absolvire a cursurilor INPPA



Examenul colocvial va avea loc în data de 23 noiembrie 2015, începând cu orele 10:00am, la sediulUniversității Petre Andrei din Iași, str. Dimitrie Mangeron, nr.49.


Examenul scris va avea loc in data de 7 decembrie 2015, în aceeași locație.

 

 

Director INPPA - Centrul Teritorial Iași
            av. dr. Doina Stupariu
 

 

 

 


21.10.2015 


Institutul Naţional pentru

Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor

CONSILIUL DE CONDUCERE

 

HOTĂRÂREA NR. 67

privind Examenul de absolvire a cursurilor de pregătire profesională iniţială organizate în anul 2015 în cadrul I.N.P.P.A. / Centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A.

 

21 octombrie 2015

 

Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat cu modificările şi republicările ulterioare şi ale Statutului profesiei de avocat

Luând în considerare Hotărârea nr. 525 a Consiliului UNBR privind adoptarea Regulamentului examenului de absolvire al Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor

Având în vedere Hotărârea nr. 1033 din 13 decembrie 2014 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România privind […] data începerii examenului de absolvire a cursurilor INPPA, în anul 2015

 

Consiliul de Conducere al Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor,

 

HOTĂRĂŞTE:

 

Art. 1. – (1) Examenul de absolvire pentru avocaţii stagiari aflaţi în anul II de pregătire profesională iniţială în cadrul I.N.P.P.A./Centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A. precum şi pentru avocaţii stagiari care nu au promovat examenul de absolvire a I.N.P.P.A. în sesiuni anterioare va începe la data de 23 noiembrie 2015 şi este organizat de I.N.P.P.A. central şi Centrele teritoriale ale I.N.P.P.A., cu sprijinul barourilor arondate acestora, sub coordonarea Consiliului U.N.B.R..

 

Art. 2. -  Examenul de va desfăşura conform prevederilor Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea examenului de absolvire a Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor adoptat prin Hotărârea nr. 525/01.09.2012 a Consiliului U.N.B.R.

 

Art. 3. – Taxa pentru examenul de absolvire este de 700 de lei şi se va plăti în contul I.N.P.P.A. / Centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A., cel mai târziu până la data de 19 noiembrie 2015.

 

Art. 4. –Examinarea candidaţilor se va face în două etape. Prima etapă constă în probe orale (colocvii) cu caracter preponderent practic şi aplicativ, la disciplinele: Organizarea şi exercitarea profesiei de avocatDrept civilDrept procesual civilDrept penal şi Drept procesual penal, Dreptul Uniunii Europene, Dreptul European al Drepturilor Omului şi Dreptul European al Muncii. Cea de-a doua etapă constă într-o probă scrisă la disciplinele:Organizarea şi exercitarea profesiei de avocatDrept civilDrept procesual civilDrept penal şi Drept procesual penal.

 

Art. 5. – Examinarea candidaţilor la probele orale se va face începând cu data de 23 noiembrie 2015, la toate disciplinele urmate în cadrul activităţilor tutoriale.

 

Art. 6. - Dezbaterile în cadrul probei orale vor avea la bază caietul de lucrări profesionale întocmit de candidat. Lucrările profesionale pe baza cărora se realizează caietul de lucrări profesionale sunt publicate pe pagina web a I.N.P.P.A. www.inppa.ro. Candidaţii sunt obligaţi să soluţioneze în scris cerinţele impuse pentru lucrările profesionale (cazurile practice) la toate disciplinele şi vor depune în scris la sediul I.N.P.P.A./ Centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A. până la 6 noiembrie 2015 caietele de lucrări profesionale. Fiecare lucrare profesională depusă va fi vizată de către avocatul îndrumător al stagiarului cursant, candidat la examen. În termen de cel mult 5 zile secretariatul I.N.P.P.A. /Centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A. va întocmi lista cursanţilor care au dreptul să se prezinte la colocviu.

 

Art. 7. - Candidaţii declaraţi admişi la probele orale vor susţine proba scrisă care constă în rezolvarea unui număr de 50 de cazuri practice, fiecărei întrebări îi vor corespunde mai multe variante de răspuns din care una sau două pot fi corecte, existând posibilitatea ca toate variantele de răspuns să nu fie corecte.

 

Art. 8. – Subiectele pentru proba scrisă vor fi unice iar examenul se va susţine în cadrul I.N.P.P.A. şi al Centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A. la aceeaşi dată, respectiv 7 decembrie 2015. Conducerile I.N.P.P.A. / Centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A. vor afişa în timp util locul desfăşurării probei scrise.

 

Art. 9.  – Prezenta hotărâre va fi afişată pe pagina web a I.N.P.P.A. – www.inppa.ro, va fi comunicată Centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A. şi Uniunii Naţionale a Barourilor din România.

 

Dispoziţiile prezentei Hotărâri se completează cu dispoziţiile Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea examenului de absolvire a Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor adoptat prin Hotărârea nr. 525/01.09.2012 a Consiliului U.N.B.R.

 

 

 

CONSILIUL DE CONDUCERE AL I.N.P.P.A.

Descarcă document aici

 

 


 

 27.07.2015

 

 

În atenţia avocaţilor stagiari, cursanţi anul II de pregătire profesională iniţială, care urmează să depună Caietele de lucrări profesionale în vederea susţinerii Examenului de absolvire, sesiunea noiembrie 2015, la INPPA Iași.

 

 

Publicăm lucrările profesionale la disciplinele: 

Organizarea și exercitarea  profesiei de avocat,

Drept civil,

Drept penal,

Drept procesual penal,

Drept procesual civil,

Dreptul Uniunii Europene.


  Caietele de lucrări profesionale întocmite cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă stabilite prin Hotărârea nr. 65 din 06 martie 2015 << descarcă aici – doc | pdf– anexa la Hotărârea nr. 65 din 06 martie 2015 – caietul de lucrări profesionale >> a Consiliului de Conducere al INPPA şi în Regulamentul examenului de absolvire a Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, adoptat prin Hotărârea nr. 525 din 01 septembrie 2012 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România se vor depune la sediul INPPA din Iaşi, până la data de 6 noiembrie 2015, inclusiv.

  

Cursanţii vor descărca, completa, semna şi depune odată cu Caietele de lucrări profesionale declaraţia pe proprie răspundere privind respectarea condiţiilor de fond şi formă menţionate anterior. Declaraţia poate fi descărcată aici: DOC / PDF .

 



Publicăm rezultatele examenului de absolvire a INPPA, sesiunea noiembrie 2017.

 

<< Rezultate – la nivel naţional, în ordinea punctajului obţinut>>

<< Rezultate – Centrul de examen Bucureşti>>
<< Rezultate – Centrul de examen Brasov>>
<< Rezultate – Centrul de examen Cluj>>
<< Rezultate – Centrul de examen Craiova>>
<< Rezultate – Centrul de examen Galaţi>>
<< Rezultate – Centrul de examen Iaşi>>
<< Rezultate – Centrul de examen Timişoara>>

Contestaţiile privind operaţiunile de corectare pot fi depuse până cel mai târziu la data de 30 noiembrie 2017, orele 12,00

Toate contestaţiile (inclusiv pentru candidaţii care au susţinut examenul în centrele teritoriale ale INPPA)  se vor putea depune după cum urmează:

–  personal la INPPA la adresa: Bucureşti, str. Vulturilor nr. 23, etaj 2, sector 3, în data de 29.11.2017 între orele 12,00 – 20,00 şi în data de 30.11.2017 între orele 08.00 – 12.00
sau prin: Fax la nr. 021.330.12.97 / E-mail: office@inppa.ro

Contestaţiile vor viza exclusiv operaţiunile de numărare a punctajului fără a indica în vreun fel probleme ce ţin de baremul de evaluare sau corectare.

Contestaţiile vor fi primite numai sub forma-tip ce poate fi descărcată mai jos.

NU VOR FI PRIMITE DECÂT CONTESTAŢIILE CARE RESPECTĂ CONDIŢIILE DE FORMĂ CORESPUNZĂTOARE MODELULUI AFIŞAT

<< descarca modelul de contestaţieDOCX / PDF >>

Pentru a avea acces la profilul dumneavoastră, corespunzător examenului de absolvire a I.N.P.P.A. – sesiunea noiembrie 2017, consultaţi informaţiile transmise pe email şi/sau SMS.

În situația în care nu aţi primit email şi/sau SMS cu informaţiile necesare pentru accesarea profilului dumneavoastră, vă rugăm să accesaţi: https://www.ifep.ro/ProfileRequest.aspx




ANUNŢ IMPORTANT – PENTRU CANDIDAŢII LA EXAMENUL DE ABSOLVIRE A INSTITUTULUI NAŢIONAL PENTRU PREGĂTIREA ŞI PERFECŢIONAREA AVOCAŢILOR  – SESIUNEA NOIEMBRIE 2017

Contestațiile la baremul de evaluare şi corectare al probei scrise din data de 26 noiembrie 2017 vor putea fi formulate până cel târziu luni, 27 noiembrie 2017, ora 14.00.

Toate contestațiile (inclusiv pentru candidații care au susținut examenul în centrele teritoriale ale INPPA) se vor putea depune după cum urmează:

–  prin fax la numărul 021/3301297 sau email la office@inppa.ro, în perioada: 26.11.2017, ora 14:00 – 27.11.2017, ora 14:00;

– personal la sediul INPPA din Bucureşti, str. Vulturilor nr.  23, etaj 2, sector 3, în perioada:

26.11.2017, orele 14:00 – 20:00;

27.11.2017, orele 08:00 – 14:00.

Termen limită: luni, 27 noiembrie 2017, ora 14.00.

Model contestație (descărcați aici: DOCX si PDF)




Publicăm subiectele și baremele la proba scrisă din ziua de duminică, 26 noiembrie 2017 – Examenul de absolvire a I.N.P.P.A., sesiunea noiembrie 2017:

Subiecte: <<Grila 1>> <<Grila 2>> <<Grila 3>> <<Grila 4>>

Bareme: <<Grila 1>> <<Grila 2>> <<Grila 3>> <<Grila 4>>





Proba scrisă a examenului de absolvire a INPPA se va desfășura în cadrul Centrului Teritorial Iași
în Amfiteatrul Matei Cantacuzino (III 9) al Facultății de Drept din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, duminică, 26 noiembrie:

http://www.inppacentral.ro/wp-content/uploads/2017/11/RepartizareIasi.pdf

În cazul în care se constată vreo eroare în afişarea numelor candidaţilor, rugăm a se contacta secretariatul INPPA central sau al centrului teritorial corespunzător.

Candidații se vor prezenta la sala de examen OBLIGATORIU la ora 09.00 cu actul de identitate.

Actele de identitate acceptate sunt cardul de avocat, cartea/buletinul de identitate, adeverinţa provizorie de identitate (în caz de pierdere a cărţii/buletinului de identitate), paşaportul sau permisul de conducere, prezentate în original şi aflate în termen de valabilitate; copii ale acestora sau alte documente nu vor putea fi luate în considerare.

Este permis accesul în sala de examen cu legislație neadnotată și necomentată (este permisă consultarea ca material documentar a Codurilor, fără a fi comentate sau adnotate, a recursurilor în interesul legii pronunțate de Î.C.C.J, a hotărârilor prealabile ale Î.C.C.J pentru dezlegarea unor probleme de drept, a minutelor Curții Constituționale a României, hotărâri CEDO precum și a legislației având în vedere tematica pentru fiecare disciplină fără a fi comentată sau adnotată cu practică judiciară sau comentarii, cât și a deciziilor interpretative ce se regăsesc în legislația profesiei de avocat.)
Sunt permise sublinieri ale Codurilor, legislației printate, etc., care nu aduc însă informații noi sau adnotări.
 
Este strict interzis accesul în clădire cu mijloace electronice de comunicare sau de informare, sau care permit comunicarea sau informarea, indiferent de natura acestora (telefoane mobile, pda-uri, notebook-uri).

Candidații au acces la profilul corespunzător examenului de absolvire, utilizând informațiile transmise prin email și/sau sms ori accesând pagina:  https://www.ifep.ro/ProfileRequest.aspx
 
 


În atenția candidaților la examenul de absolvire a INPPA 

Colocviilor examenului de absolvire se vor desfășura conform următoarei programări:

Vineri, 10 noiembrie:

- ora 14.00 - OEPA 
- ora 17.00 - Drept penal 

Sâmbătă, 11 noiembrie:

- ora 9 - DUE 
- ora 11 - Drept procesual penal 
- ora 14 - DEDO 
- ora 16 - Drept procesual civil 

Luni, 13 noiembrie:

- ora 16 - Drept civil 
- ora 18 - DEM 

Toate colocviile se vor defășura la sediul Baroului Iași din Iași, str.Grigore Ureche nr.2, Bl.6 Martie.



În atenția avocaților stagiari care urmează să susțină examenul de absolvire a I.N.P.P.A. - sesiunea noiembrie 2017

 

Potrivit Hotărârii nr.525 din 01.09.2012 a Consiliului U.N.B.R. privind adoptarea Regulamentului examenului de absolvire al I.N.P.P.A., atât la proba orală (colocvii) cât și la proba scrisă este permisă consultarea ca material documentar a Codurilor, fără a fi comentate sau adnotate, a recursurilor în interesul legii pronunțate de Î.C.C.J, a hotărârilor prealabile ale Î.C.C.J pentru dezlegarea unor probleme de drept, a minutelor Curții Constituționale a României, hotărâri CEDO precum și a legislației având în vedere tematica pentru fiecare disciplină fără a fi comentată sau adnotată cu practică judiciară sau comentarii, cât și a deciziilor interpretative ce se regăsesc în legislația profesiei de avocat.

Sunt permise sublinieri ale Codurilor, legislației printate, etc., care nu aduc însă informații noi sau adnotări.





În atenția candidaților la examenul de absolvire a INPPA - sesiunea noiembrie 2017 

Taxa pentru examenul de absolvire este de 700 lei, în conformitate cu art. 3 din Hotărârea nr. 5/25.08.2017 a Consiliului de conducere al INPPA. Avocații stagiari care doresc să susțină examenul de absolvire în cadrul Centrului Teritorial Iași al INPPA vor achita taxa în contul RO87BPOS24013543942RON01 deschis la BANCPOST Sucursala IASI, titular INPPA, cel mai târziu la data de 03.11.2017

Neplata taxelor de școlarizare (anul I și anul II), precum și neplata taxei pentru examen atrage imposibilitatea de participare la examen.
 

 

Institutul Național pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor

CONSILIUL DE CONDUCERE

HOTĂRÂREA NR. 5

privind Examenul de absolvire a cursurilor de pregătire profesională inițială organizate în anul 2017 în cadrul I.N.P.P.A. / Centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A.

25 august 2017

 

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat modificata prin legea nr.25/2017 şi republicata precum şi ale Statutului profesiei de avocat

Luând în considerare Hotărârea nr. 525/01.09.2012 a Consiliului UNBR privind adoptarea Regulamentului examenului de absolvire al Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților

Consiliul de Conducere al Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților,

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. – Examenul de absolvire pentru avocații stagiari aflați în anul II de pregătire profesională inițială în cadrul I.N.P.P.A./Centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A. precum și pentru avocații stagiari care nu au promovat examenul de absolvire a I.N.P.P.A. în sesiuni anterioare va începe la data de 10 noiembrie 2017 şi este organizat de I.N.P.P.A. şi Centrele teritoriale ale I.N.P.P.A., cu sprijinul barourilor arondate acestora, sub coordonarea Consiliului U.N.B.R..

Art. 2. – Examenul de va desfășura conform prevederilor Regulamentului privind organizarea și desfășurarea examenului de absolvire a Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților adoptat prin Hotărârea nr. 525/01.09.2012 a Consiliului U.N.B.R.

Art. 3. – Taxa pentru examenul de absolvire este de 700 lei şi se va plăti în contul I.N.P.P.A. / Centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A., cel mai târziu până la data de 03 noiembrie 2017. Neplata taxelor de școlarizare (anul I și anul II) precum și neplata taxei pentru examen atrage imposibilitatea de participare la examen.

Art. 4. – Examinarea candidaților se va face în două etape. Prima etapă constă în probe orale (colocvii) cu caracter preponderent practic şi aplicativ, la disciplinele: Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Drept civil, Drept procesual civil, Drept penal şi Drept procesual penal, Dreptul Uniunii Europene, Dreptul European al Drepturilor Omului şi Dreptul European al Muncii. Cea de-a doua etapă constă într-o probă scrisă la disciplinele: Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Drept civil, Drept procesual civil, Drept penal şi Drept procesual penal.

Art. 5. – Examinarea candidaților la probele orale se va face începând cu data de 10 noiembrie 2017, la toate disciplinele urmate în cadrul activităților tutoriale.

Art. 6. – Dezbaterile în cadrul probei orale vor avea la bază tematica parcursă în cadrul activităților tutoriale desfășurate în cadrul INPPA, la fiecare materie de examen. Se vor avea în vedere și lucrările profesionale pe baza cărora se realizează caietul de lucrări profesionale. Examinarea orală se face punându-se la dispoziția candidaților legislația în vigoare la materia examinată și ținându-se cont de jurisprudența obligatorie pentru instanțele judecătorești, la zi, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La disciplina Organizarea și exercitarea profesiei de avocat candidaților li se va solicita rezolvarea unei ”situații – problemă” privind deontologia și etica profesională și regulile de conduită în profesia de avocat.

Art. 7. – Candidații declarați admiși la probele orale vor susține proba scrisă care constă în rezolvarea unui număr de 50 de cazuri practice, fiecărei întrebări îi vor corespunde mai multe variante de răspuns din care una sau două pot fi corecte, existând posibilitatea ca toate variantele de răspuns să nu fie corecte.

Art. 8. – Subiectele pentru proba scrisă vor fi unice iar examenul se va susține în cadrul I.N.P.P.A. şi al Centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A. la aceeaşi dată, respectiv 26 noiembrie 2017, cu începere de la ora 10.00. Conducerile I.N.P.P.A. / Centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A. vor afișa în timp util locul desfășurării probei scrise.

Art. 9. – (1) Prezenta hotărâre va fi afișată pe pagina web a I.N.P.P.A. – www.inppa.ro, va fi comunicată Centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A. şi Uniunii Naționale a Barourilor din România.

(2) Dispozițiile prezentei Hotărâri se completează cu dispozițiile Regulamentului privind organizarea și desfășurarea examenului de absolvire a Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților adoptat prin Hotărârea nr. 525/01.09.2012 a Consiliului U.N.B.R.

CONSILIUL DE CONDUCERE AL I.N.P.P.A.


 Download DOCX / PDF Hotărârea nr. 5 din 25 august 2017  


 

Publicăm lucrările profesionale la disciplinele Organizarea și exercitarea profesiei de avocat, Drept civil, Drept procesual civil, Drept penal, Drept procesual penal, Drept european al drepturilor omului, Dreptul Uniunii Europene si Dreptul European al Muncii.

 

Cursanții anului II de pregătire profesională inițială vor întocmi caietele de lucrări profesionale pe discipline, cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de Hotărârea Consiliului de Conducere nr. 3 din 16 iunie 2017, (descarcă aici anexa la hotărâre) și în Regulamentul examenului de absolvire a INPPA adoptat prin Hotărârea nr. 525 din 01 septembrie 2012 a Consiliului UNBR.

Caietele de lucrări profesionale, întocmite cu respectarea condiţiilor de fond și formă stabilite prin Hotărârea Consiliului de Conducere nr. 3 din 16 iunie 2017 şi în Regulamentul examenului de absolvire a INPPA adoptat prin Hotărârea nr. 525 din 01 septembrie 2012 a Consiliului UNBR, se vor depune la sediul INPPA - Centrul Teritorial Iași, Iași, str.Grigore Ureche nr.2, Bl.6 Martie, județul Iașipână la data de 31 octombrie 2017, inclusiv.

Pentru disciplinele drept civil şi drept procesual civil, cursanții vor rezolva la alegere, din lucrările profesionale propuse, numai 6 lucrări profesionale, în raport de dispozițiile Hotărârii Consiliului de Conducere nr. 3 din 16 iunie 2017.

Cursanții vor descărca, completa, semna și depune odată cu caietele de lucrări profesionale declarația pe proprie răspundere privind respectarea condițiilor de fond și formă menționate anterior. (Declarația poate fi descărcată aici: DOCX / PDF).


– Organizarea si exercitarea profesiei de avocat –
<< descărcă lucrări profesionale în format .DOCX >>
<< descărcă lucrări profesionale în format. PDF >>

– Drept civil –
<< descărcă lucrări profesionale în format .DOCX >>
<< descărcă lucrări profesionale în format .PDF >>

– Drept procesual civil –
<< descărcă lucrări profesionale în format .DOCX >>
<< descărcă lucrări profesionale în format .PDF >>

– Drept penal –
<< descărcă lucrări profesionale în format .DOCX >>
<< descărcă lucrări profesionale în format .PDF >>

– Drept procesual penal –
<< descărcă lucrări profesionale în format .DOCX >>
<< descărcă lucrări profesionale în format .PDF >>

– Dreptul Uniunii Europene –
<< descărcă lucrări profesionale în format .DOCX >>
<< descărcă lucrări profesionale în format .PDF >>

– Dreptul European al Drepturilor Omului –
<< descărcă lucrări profesionale în format .PDF >>

– Dreptul European al Muncii –
<< descărcă lucrări profesionale în format .DOCX >>
<< descărcă lucrări profesionale în format .PDF >>

 


 

Institutul Național pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor

CONSILIUL DE CONDUCERE

 

HOTĂRÂREA NR. 4

privind calificativele obținute de avocații stagiari care au susținut examen de absolvire în sesiuni anterioare de examen organizate de INPPA şi care au promovat exclusiv proba orală, ce urmează a fi avute în vedere în cadrul examenului de absolvire – Sesiunea 2017

16 iunie 2017

 

În conformitate cu dispozițiile art. 299 alin. (5), art. 311 alin. (4)  şi art. 312 alin (1) lit. a) din Statutul profesiei de avocat,

în temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. b) şi c) şi e) art. 13 lit. c) din Statutul Institutului Național pentru Pregătirea şi Perfecționarea Avocaţilor,

în acord cu prevederile art. 14 din Regulamentul de Organizare şi Funcționare al INPPA,

Luând act de dezbaterile ce au avut loc în cadrul ședinței comune a Consiliului de Conducere al INPPA și a Comisiei Permanente din data de 16 iunie 2016,

Consiliul de Conducere al Institutului Național pentru Pregătirea şi Perfecționarea Avocaţilor,

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. – (1) Calificativele obținute de avocații stagiari care au susținut examen de absolvire în sesiuni anterioare de examen organizate de Institutul Național pentru Pregătirea şi Perfecționarea Avocaţilor şi care au promovat exclusiv proba orală urmează a fi avute în vedere în cadrul examenului de absolvire a I.N.P.P.A., sesiunea 2017:

a)   Vor fi recunoscute rezultatele obținute de avocații stagiari care au susținut și promovat probele orale în sesiunile de examen 2014, 2015 și 2016.

b)   Nu vor fi recunoscute rezultatele obținute de avocații stagiari care au susținut și promovat probele orale în sesiunile de examen anterior anului 2014.

(2) Avocaților stagiari care se încadrează în prevederile alin. (1) lit. b) a prezentei hotărâri urmează a li se aplica prevederile hotărârii nr. 3 din 16 iunie 2017, privind adoptarea modelului caietului de lucrări profesionale pentru anul II de pregătire profesionala inițială.

Art. 2 – Directorul Institutului Național pentru Pregătirea şi Perfecționarea Avocaţilor / Directorii centrelor teritoriale ale INPPA vor lua măsurile necesare, prin Departamentul de Pregătire Inițială, privind înregistrarea, din oficiu, pe listele de examen a avocaţilor stagiari menționați la art. 1, cu distincția rezultată din aplicarea art. 1.

Art. 3. – Prezenta hotărâre se comunică UNBR, centrelor teritoriale ale INPPA şi se publică pe site-ul www.inppa.ro.


 

Download DOCX / PDF Hotărârea nr. 4 din 16 iunie 2017

 


Institutul Național pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor

CONSILIUL DE CONDUCERE

 

HOTĂRÂREA NR. 3

privind adoptarea modelului caietului de lucrări profesionale pentru anul II de pregătire profesională inițială

16 iunie 2017


În conformitate cu dispoziţiile art. 299 alin. (5), art. 311 alin. (4)  şi art. 312 alin (1) lit. a) din Statutul profesiei de avocat,

în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi (2) lit. a), art. 7 alin. (1) lit. b) şi c) art. 13 lit. k) din Statutul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor,

în acord cu prevederile art. 14 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al INPPA,

Luând act şi de dezbaterile ce au avut loc în cadrul şedinţei comune a Consiliului de Conducere al INPPA și a Comisiei Permanente din 16 iunie 2017,

Consiliul de Conducere al Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor,

HOTĂRĂŞTE:

 Art. 1. – Se aprobă modelul Caietului de lucrări profesionale pentru anul II de pregătire iniţială, astfel cum acesta este prezentat în anexa la prezenta hotărâre. Modelul este general valabil pentru stagiarii aflaţi în anul 2 de stagiu în anul de pregătire profesională inițială 2017.

Art. 2. – (1) Lucrările profesionale ce alcătuiesc Caietul de lucrări profesionale vor fi grupate în mape de lucrări, pe materii, după cum urmează: 6 lucrări la disciplina drept civil, 6 lucrări la disciplina drept procesual civil, 6 lucrări la disciplina drept penal, 6 lucrări la disciplina drept procesual penal, 6 lucrări la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, 3 lucrări la disciplina dreptul european al muncii, 3 lucrări la disciplina dreptul european al drepturilor omului şi 3 lucrări la disciplina dreptul Uniunii Europene.

(2) La disciplinele drept civildrept procesual civil, drept penal, drept procesual penal, avocaţii stagiari au posibilitatea ca din cele 6 lucrări, 2 lucrări să reprezinte lucrări profesionale proprii, efectuate în perioada stagiului, în cadrul formelor de exercitare a profesiei în care îşi desfăşoară activitatea. La modulul de drept european din cele 3 lucrări obligatorii, 1 poate să reprezinte lucrare profesională proprie, întocmită de cursant în perioada stagiului. La disciplina  organizarea şi exercitarea profesiei de avocat toate lucrările vor fi indicate de INPPA/ centre teritoriale.

(3) În situația în care la una dintre discipline se propune un număr de lucrări profesionale mai mare decât cel prevăzut la alin. (1), avocații stagiari vor rezolva, la alegere, numai numărul de lucrări prevăzut în hotărâre (6, respectiv 3).

Art. 3. – Caietul de lucrări profesionale întocmit în conformitate cu prevederile art. (2) constituie condiţie de înscriere la examen şi va fi verificat în procedura colocviului de examinare a tehnicilor şi deprinderilor de formulare a opiniilor juridice / apărărilor, prealabil susţinerii examenului scris.

Art. 4. – Prezenta hotărâre se comunică UNBR, centrelor teritoriale ale INPPA şi se publică pe site-ul www.inppa.ro.

 

CONSILIUL DE CONDUCERE AL INPPA


 

Download DOCX / PDF Hotărârea nr. 3 din 16 iunie 2017 împreună cu Anexa cuprinzând modelul caietului de lucrări profesionale pentru anul II de pregătire profesională inițială