23.09.2014


 

EXAMENUL DE PRIMIRE ÎN PROFESIA DE AVOCAT CA AVOCAT STAGIAR

                    ŞI A PERSOANELOR CARE S-AU DEFINITIVAT ÎN ALTE PROFESII JURIDICE

                                                      SESIUNEA SEPTEMBRIE 2014

                                                         Comisia Naţională de Examen


Publicăm PROCESUL – VERBAL al Comisiei Naţionale de Examen din data de 23 septembrie 2014 privind soluţionarea contestaţiilor la punctaj, formulate de candidaţii care s-au prezentat la examenul din data de 15 septembrie 2014

 

 


 

 

21.09.2014

 

ANUNȚ - În atenţia candidaţilor la examen - Contestații

 

 

Candidații respinși la examenul din data de 15.09.2014 vor putea formula contestații la punctaj până cel târziu luni, 22 septembrie 2014, ora 10.00. (via e-mail sau fax) Contestaţiile se vor redacta prin utilizarea acestui formularul-tip publicat şi pe pagina web a centrelor de examen ale I.N.P.P.A. și se vor transmite, respectv depune într-una din următoarele modalități:


- contestațiile se pot depune personal la Universitatea Petre Andrei din Iași, etajul 4 “ Departamentul Juridic” astăzi 21.09.2014 Intre orele 16:00 - 19:00 
- prin fax la numărul 021-330.12.97;  până cel târziu luni, 22 septembrie 2014, ora 10.00.
- prin email la adresa office@inppa.ro până cel târziu luni, 22 septembrie 2014, ora 10.00.

Formular depunere contestații: DOC şi PDF

 

 

 

 


 

21.09.2014


Publicăm rezultate obţinute de candidaţii care s-au prezentat la examenul de admitere în profesia de avocat (pentru dobândirea calităţii de avocat stagiar şi pentru dobândirea calităţii de avocat definitiv) din data de 15 septembrie 2014, conform procesului – verbal al Comisiei nationale de examen .

Rezultatele obţinute de candidaţi:

STAGIARI:

- Centrul teritorial IAȘI

La nivel naţional, în ordine alfabeticã

La nivel naţional, în ordinea mediilor obţinute

DEFINITIVI:

Centrul teritorial IAȘI

La nivel naţional, în ordine alfabeticã

La nivel naţional, în ordinea mediilor obţinute

 

 


 

 

19.09.2014


Publicăm Baremele de corectare la proba scrisă tip grilă, susţinută în data de 15 septembrie 2014 la examenul de primire în profesia de avocat – pentru obţinerea titlului de avocat stagiar şi pentru obţinerea titlului de avocat definitiv, sesiunea septembrie 2014, astfel cum au fost modificate în urma soluţionării contestaţiilor la barem, conform procesului – verbal al Comisiei nationale de examen, publicat mai jos.

STAGIARI – BAREM: Grila nr. 1Grila nr. 2Grila nr. 3Grila nr. 4.

DEFINITIVI – BAREM: Grila nr. 1Grila nr. 2Grila nr. 3Grila nr. 4.

Server 1:

STAGIARI – BAREM – arhivă ZIP, toate grilele
DEFINITIVI – BAREM – arhivă ZIP, toate grilele

Server 2:

STAGIARI – BAREM – arhivă ZIP, toate grilele
DEFINITIVI – BAREM – arhivă ZIP, toate grilele


 

EXAMENUL DE PRIMIRE ÎN PROFESIA DE AVOCAT CA AVOCAT STAGIAR

ŞI A PERSOANELOR CARE S-AU DEFINITIVAT ÎN ALTE PROFESII JURIDICE

SESIUNEA SEPTEMBRIE 2014

Comisia Naţională de Examen

 

PROCES VERBAL

din data de 19 septembrie 2014

          privind soluţionarea contestaţiilor la barem, formulate de candidaţii care s-au prezentat la proba de examen din data de 15 septembrie 2014

În conformitate cu prevederile art. 21 din “Regulamentul – cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat si admitere în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor – I.N.P.P.A. (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) şi de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice”,

Comisia naţională de examen,

Analizând contestaţiile la baremul de evaluare la examenul din data de 15.09.2014, precum şi opiniile formulate de membrii Comisiei de soluţionare a contestaţiilor la barem („Comisia”),

 

DISPUNE URMĂTOARELE:

 

1. În baza opiniei majoritare a membrilor Comisiei, se admit contestaţiile la următoarele întrebări de la disciplina „Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat” - stagiari:

 

a) Întrebarea de la Grila 1 (1), Grila 2 (6), Grila 3 (2), Grila 4 (20).

La această întrebare se consideră corectă indicarea:

- literelor b) şi c), sau

- numai a literei b).

Se acordă un (1) punct la această întrebare candidaţilor care au indicat ca variantă de răspuns literele b) şi c), precum şi candidaţilor care au indicat ca variantă de răspuns numai litera b).

b) Întrebarea de la Grila 1 (10), Grila 2 (9), Grila 3 (8), Grila 4 (10).

La această întrebare se consideră corectă indicarea:

- literei a) ca singura variantă valabilă de răspuns.

Se acordă un (1) punct la această întrebare numai candidaţilor care au indicat ca variantă de răspuns litera a).

 

2. În baza opiniei majoritare a membrilor Comisiei, se admit contestaţiile la următoarea întrebare de la disciplina „Drept procesual civil – stagiari:

 

Întrebarea de la Grila 1 (51), Grila 2 (52), Grila 3 (46), Grila 4 (45).

La această întrebare se consideră corectă indicarea:

- literelor a) şi c), sau

- numai a literei a).

Se acordă un (1) punct la această întrebare candidaţilor care au indicat ca variantă de răspuns literele a) şi c), precum şi candidaţilor care au indicat ca variantă de răspuns numai litera a).

 

3. În baza opiniei majoritare a membrilor Comisiei, se admit contestaţiile la următoarea întrebare de la disciplina „Drept penal” - stagiari:

 

Întrebarea de la Grila 1 (78), Grila 2 (73), Grila 3 (68), Grila 4 (77).

La această întrebare se consideră corectă indicarea:

- literei b) ca singura variantă valabilă de răspuns.

Se acordă un (1) punct la această întrebare numai candidaţilor care au indicat ca variantă de răspuns litera b).

 

4. În baza opiniei unanime a membrilor Comisiei, se admit contestaţiile la următoarea întrebare de la disciplina „Drept penal” - definitivi:

 

Întrebarea de la Grila 1 (70), Grila 2 (80), Grila 3 (78), Grila 4 (75).

La această întrebare se consideră corectă indicarea:

- literei a) ca singura variantă valabilă de răspuns.

Se acordă un (1) punct la această întrebare numai candidaţilor care au indicat ca variantă de răspuns litera a).

 

5. Se resping toate celelalte contestaţii la baremul de evaluare, formulate de candidaţii care s-au prezentat la proba de examen din data de 15 septembrie 2014.

 

6. Se validează baremul de evaluare, rectificat în conformitate cu menţiunile de la punctele 1 – 4 de mai sus, care se va publica prin afişare la uşa clădirilor de examen şi a centrelor de examen ale I.N.P.P.A., precum şi prin postare pe paginile web ale centrelor de examen ale I.N.P.P.A şi U.N.B.R.

 

7. În baza baremului rectificat conform prevederilor de mai sus se va proceda la evaluarea lucrărilor de examen din data de 15 septembrie 2014.

 

8. Prezentul proces verbal se va publica pe pagina web a U.N.B.R. şi se va comunica vicepreşedinţilor coordonatori ai centrelor de examen, care îl vor publica prin afişare la uşa clădirilor de examen şi a centrelor de examen ale I.N.P.P.A., precum şi prin postare pe paginile web ale centrelor de examen ale I.N.P.P.A.

Pentru Comisia naţională de examen

P R E Ş E D I N T E

 Av. dr. Dan Oancea


 


 

 

15.09.2014



ANUNŢ IMPORTANT

                 PENTRU CANDIDAŢII LA EXAMENUL DE PRIMIRE IN PROFESIA DE AVOCAT

   SESIUNEA SEPTEMBRIE 2014

 

 

Contestaţiile la baremul probei de examen din data de 15 septembrie 2014 vor putea fi formulate până cel târziu marţi, 16 septembrie 2014, orele 15:00.

 

Contestațiile se pot depune la Universitatea Petre Andrei din Iași, etajul 4 “ Departamentul Juridic”

 

                        Luni 15 septembrie 2014 intre orele 17:30 - 19:30

                         Marți 16 septembrie 2014 intre orele 9:30 - 15:00

 

                     

                       Contestațiile se pot depune si prin fax la numarul de telefon 021-330.12.97

                                                     sau prin email la adresa office@inppa.ro

 

 Termen limită: marţi 16 septembrie 2014 orele 15:00.

 

Descărcaţi AICI formularul pentru contestaţii.

 

                                                                                Director INPPA- Centrul Teritorial Iași

                                                                                 Av. dr. Doina Stupariu




 





 

 

15.09.2014


 

Publicăm Subiectele şi Baremele la proba scrisă tip grilă, susţinută în data de 15 septembrie 2014 la examenul de primire în profesia de avocat – pentru obţinerea titlului de avocat stagiar şi pentru obţinerea titlului de avocat definitiv, sesiunea septembrie 2014.

 

STAGIARI – SUBIECTE: Grila nr. 1Grila nr. 2Grila nr. 3Grila nr. 4.

 

STAGIARI – BAREM: Grila nr. 1Grila nr. 2Grila nr. 3Grila nr. 4.

 

DEFINITIVI – SUBIECTE: Grila nr. 1Grila nr. 2Grila nr. 3Grila nr. 4.

 

DEFINITIVI – BAREM: Grila nr. 1Grila nr. 2Grila nr. 3Grila nr. 4.




 




13.09.2014


 

Publicăm repartizarea pe săli a candidaţilor la examenul de primire în profesia de avocat, pentru dobîndirea titlului profesional de avocat stagiar şi de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice,  septembrie 2014.

 

 << repartizare stagiari >>


<< repartizare definitivi >>

 

INPPA - Centrul teritorial Iaşi
Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi, Str. Ghica Vodă, nr. 13, Iaşi


 

 

 

 


 

11.09.2014 


ANUNȚ IMPORTANT


Examenul de admitere în profesia de avocat, sesiunea Septembrie 2014, se va desfășura la Centrul Teritorial Iași al INPPA, în ziua de luni, 15 septembrie 2014, la Universitatea” Petre Andrei din Iasi”, str. Grigore Ghica Voda nr.13

 

-       Examenul începe la ora 9.00 a zilei de 15.09.2104

-       Candidaţii se vor prezenta la sala de examen OBLIGATORIU la ora 8.00 cu actul de identitate

-       Actele de identitate acceptate sunt cartea/buletinul de identitate, adeverinţa provizorie de identitate (în caz de pierdere a cărţii/buletinului de identitate), paşaportul sau permisul de conducere, prezentate în original şi aflate în termen de valabilitate; copii de pe acestea sau alte documente nu vor putea fi luate în considerare.

-       Este strict interzis accesul în clădire cu mijloace electronice de comunicare sau de informare, sau care permit comunicarea sau informarea, indiferent de natura acestora (telefoane mobile, pda-uri, tablete, notebook-uri, ceasuri inteligente etc.).


                                                            Director INPPA –Centrul Teritorial Iași

                                                                       Av. dr. Doina Stupariu

 

 


 

 

 

ANUNȚ – Uniunea Naţională a Barourilor din România anunţă organizarea examenului de primire în profesia de avocat (pentru dobândirea titlului profesional de avocat stagiar) şi de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice, sesiunea septembrie 2014.

Data desfăşurării examenului este 15 septembrie 2014, pentru toţi candidaţii, dată care a fost anunţată prin publicarea Hotărârii nr. 884 a Consiliului U.N.B.R. din data de 14 decembrie 2013.

Examenul constă în verificarea cunoştinţelor juridice cu caracter preponderent teoretic, pentru dobândirea titlului profesional de avocat stagiar şi cu caracter preponderent practic – aplicativ pentru dobândirea titlului profesional de avocat definitiv.

Examenul se va desfăşura prin susţinerea unei probe tip grilă, care cuprinde:

- 100 de întrebări cu caracter preponderent teoretic, câte 20 de întrebări din fiecare materie de examen, pentru candidaţii pentru dobândirea titlului profesional de avocat stagiar;
- 100 de întrebări cu caracter preponderent practic – aplicativ câte 20 de întrebări din fiecare materie de examen, pentru dobândirea titlului profesional de avocat definitiv.

Materiile de examen sunt:
- organizarea şi exercitarea profesiei de avocat;
- drept civil;
- drept procesual civil;
- drept penal;
- drept procesual penal.

 

Tematica de examen a fost stabilită prin Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 962/2014 şi reprodusă în anexa Deciziei Comisiei Permanente nr. 128/2014, ambele publicate pe site-ul U.N.B.R. (www.unbr.ro)

 

Înscrierea la examenul de primire în profesie pentru dobândirea calităţii de avocat stagiar şi pentru persoanele care au susţinut examenul de definitivat în alte profesii juridice se va desfăşura astfel:

- Cererile de înscriere a candidaţilor la examen, se vor depune în intervalul 01 august 2014 – 18 august 2014 la secretariatul baroului la care candidatul urmează să-şi desfăşoare activitatea în cazul în care va fi declarat admis.
- Cererile vor fi însoţite de actele prevăzute în Regulamentul de examen.
- În perioada 19 – 21 august 2014 barourile vor verifica dosarele de înscriere la examen iar rezultatul verificărilor se afişează conform prevederilor Regulamentului de examen. În perioada 23 – 25 august 2014 se vor soluţiona contestaţiile formulate de candidaţii cărora li s-a respins înscrierea la examen.
- În cazuri temeinic justificate, cu aprobarea Comisiei Permanente a U.N.B.R., dosarul poate fi completat cu actele ce nu au putut fi procurate din motive obiective, cu cel mult 5 zile înainte de data examenului. Pentru candidaţii care au susţinut examenul de licenţă în anul universitar 2014, se admite depunerea adeverinţei de absolvire a examenului de licenţă fără ca aceasta să fie însoţită de foaia matricolă, dacă unităţile de învăţământ nu au emis diplomele de licenţă.

Taxa de examen este de 800 lei şi se va achita în contul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor – I.N.P.P.A. din Bucureşti nr. RO56RNCB0082044172480001 deschis la B.C.R. – Sucursala Unirea – Bucureşti cu menţiunea „Taxă examen primire în profesie ca avocat stagiar, sesiunea septembrie 2014”, respectiv „Taxă examen primire în profesie ca avocat definitiv, sesiunea septembrie 2014”.

Este interzisă perceperea de către I.N.P.P.A. sau barouri, cu orice titlu, de sume suplimentare pentru operaţiuni care au legătură cu înscrierea candidaţilor la examen sau cu susţinerea acestuia.

 

 


 

 


Publicăm rezultatele examenului de absolvire a INPPA, sesiunea noiembrie 2017.

 

<< Rezultate – la nivel naţional, în ordinea punctajului obţinut>>

<< Rezultate – Centrul de examen Bucureşti>>
<< Rezultate – Centrul de examen Brasov>>
<< Rezultate – Centrul de examen Cluj>>
<< Rezultate – Centrul de examen Craiova>>
<< Rezultate – Centrul de examen Galaţi>>
<< Rezultate – Centrul de examen Iaşi>>
<< Rezultate – Centrul de examen Timişoara>>

Contestaţiile privind operaţiunile de corectare pot fi depuse până cel mai târziu la data de 30 noiembrie 2017, orele 12,00

Toate contestaţiile (inclusiv pentru candidaţii care au susţinut examenul în centrele teritoriale ale INPPA)  se vor putea depune după cum urmează:

–  personal la INPPA la adresa: Bucureşti, str. Vulturilor nr. 23, etaj 2, sector 3, în data de 29.11.2017 între orele 12,00 – 20,00 şi în data de 30.11.2017 între orele 08.00 – 12.00
sau prin: Fax la nr. 021.330.12.97 / E-mail: office@inppa.ro

Contestaţiile vor viza exclusiv operaţiunile de numărare a punctajului fără a indica în vreun fel probleme ce ţin de baremul de evaluare sau corectare.

Contestaţiile vor fi primite numai sub forma-tip ce poate fi descărcată mai jos.

NU VOR FI PRIMITE DECÂT CONTESTAŢIILE CARE RESPECTĂ CONDIŢIILE DE FORMĂ CORESPUNZĂTOARE MODELULUI AFIŞAT

<< descarca modelul de contestaţieDOCX / PDF >>

Pentru a avea acces la profilul dumneavoastră, corespunzător examenului de absolvire a I.N.P.P.A. – sesiunea noiembrie 2017, consultaţi informaţiile transmise pe email şi/sau SMS.

În situația în care nu aţi primit email şi/sau SMS cu informaţiile necesare pentru accesarea profilului dumneavoastră, vă rugăm să accesaţi: https://www.ifep.ro/ProfileRequest.aspx




ANUNŢ IMPORTANT – PENTRU CANDIDAŢII LA EXAMENUL DE ABSOLVIRE A INSTITUTULUI NAŢIONAL PENTRU PREGĂTIREA ŞI PERFECŢIONAREA AVOCAŢILOR  – SESIUNEA NOIEMBRIE 2017

Contestațiile la baremul de evaluare şi corectare al probei scrise din data de 26 noiembrie 2017 vor putea fi formulate până cel târziu luni, 27 noiembrie 2017, ora 14.00.

Toate contestațiile (inclusiv pentru candidații care au susținut examenul în centrele teritoriale ale INPPA) se vor putea depune după cum urmează:

–  prin fax la numărul 021/3301297 sau email la office@inppa.ro, în perioada: 26.11.2017, ora 14:00 – 27.11.2017, ora 14:00;

– personal la sediul INPPA din Bucureşti, str. Vulturilor nr.  23, etaj 2, sector 3, în perioada:

26.11.2017, orele 14:00 – 20:00;

27.11.2017, orele 08:00 – 14:00.

Termen limită: luni, 27 noiembrie 2017, ora 14.00.

Model contestație (descărcați aici: DOCX si PDF)




Publicăm subiectele și baremele la proba scrisă din ziua de duminică, 26 noiembrie 2017 – Examenul de absolvire a I.N.P.P.A., sesiunea noiembrie 2017:

Subiecte: <<Grila 1>> <<Grila 2>> <<Grila 3>> <<Grila 4>>

Bareme: <<Grila 1>> <<Grila 2>> <<Grila 3>> <<Grila 4>>





Proba scrisă a examenului de absolvire a INPPA se va desfășura în cadrul Centrului Teritorial Iași
în Amfiteatrul Matei Cantacuzino (III 9) al Facultății de Drept din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, duminică, 26 noiembrie:

http://www.inppacentral.ro/wp-content/uploads/2017/11/RepartizareIasi.pdf

În cazul în care se constată vreo eroare în afişarea numelor candidaţilor, rugăm a se contacta secretariatul INPPA central sau al centrului teritorial corespunzător.

Candidații se vor prezenta la sala de examen OBLIGATORIU la ora 09.00 cu actul de identitate.

Actele de identitate acceptate sunt cardul de avocat, cartea/buletinul de identitate, adeverinţa provizorie de identitate (în caz de pierdere a cărţii/buletinului de identitate), paşaportul sau permisul de conducere, prezentate în original şi aflate în termen de valabilitate; copii ale acestora sau alte documente nu vor putea fi luate în considerare.

Este permis accesul în sala de examen cu legislație neadnotată și necomentată (este permisă consultarea ca material documentar a Codurilor, fără a fi comentate sau adnotate, a recursurilor în interesul legii pronunțate de Î.C.C.J, a hotărârilor prealabile ale Î.C.C.J pentru dezlegarea unor probleme de drept, a minutelor Curții Constituționale a României, hotărâri CEDO precum și a legislației având în vedere tematica pentru fiecare disciplină fără a fi comentată sau adnotată cu practică judiciară sau comentarii, cât și a deciziilor interpretative ce se regăsesc în legislația profesiei de avocat.)
Sunt permise sublinieri ale Codurilor, legislației printate, etc., care nu aduc însă informații noi sau adnotări.
 
Este strict interzis accesul în clădire cu mijloace electronice de comunicare sau de informare, sau care permit comunicarea sau informarea, indiferent de natura acestora (telefoane mobile, pda-uri, notebook-uri).

Candidații au acces la profilul corespunzător examenului de absolvire, utilizând informațiile transmise prin email și/sau sms ori accesând pagina:  https://www.ifep.ro/ProfileRequest.aspx
 
 


În atenția candidaților la examenul de absolvire a INPPA 

Colocviilor examenului de absolvire se vor desfășura conform următoarei programări:

Vineri, 10 noiembrie:

- ora 14.00 - OEPA 
- ora 17.00 - Drept penal 

Sâmbătă, 11 noiembrie:

- ora 9 - DUE 
- ora 11 - Drept procesual penal 
- ora 14 - DEDO 
- ora 16 - Drept procesual civil 

Luni, 13 noiembrie:

- ora 16 - Drept civil 
- ora 18 - DEM 

Toate colocviile se vor defășura la sediul Baroului Iași din Iași, str.Grigore Ureche nr.2, Bl.6 Martie.



În atenția avocaților stagiari care urmează să susțină examenul de absolvire a I.N.P.P.A. - sesiunea noiembrie 2017

 

Potrivit Hotărârii nr.525 din 01.09.2012 a Consiliului U.N.B.R. privind adoptarea Regulamentului examenului de absolvire al I.N.P.P.A., atât la proba orală (colocvii) cât și la proba scrisă este permisă consultarea ca material documentar a Codurilor, fără a fi comentate sau adnotate, a recursurilor în interesul legii pronunțate de Î.C.C.J, a hotărârilor prealabile ale Î.C.C.J pentru dezlegarea unor probleme de drept, a minutelor Curții Constituționale a României, hotărâri CEDO precum și a legislației având în vedere tematica pentru fiecare disciplină fără a fi comentată sau adnotată cu practică judiciară sau comentarii, cât și a deciziilor interpretative ce se regăsesc în legislația profesiei de avocat.

Sunt permise sublinieri ale Codurilor, legislației printate, etc., care nu aduc însă informații noi sau adnotări.





În atenția candidaților la examenul de absolvire a INPPA - sesiunea noiembrie 2017 

Taxa pentru examenul de absolvire este de 700 lei, în conformitate cu art. 3 din Hotărârea nr. 5/25.08.2017 a Consiliului de conducere al INPPA. Avocații stagiari care doresc să susțină examenul de absolvire în cadrul Centrului Teritorial Iași al INPPA vor achita taxa în contul RO87BPOS24013543942RON01 deschis la BANCPOST Sucursala IASI, titular INPPA, cel mai târziu la data de 03.11.2017

Neplata taxelor de școlarizare (anul I și anul II), precum și neplata taxei pentru examen atrage imposibilitatea de participare la examen.
 

 

Institutul Național pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor

CONSILIUL DE CONDUCERE

HOTĂRÂREA NR. 5

privind Examenul de absolvire a cursurilor de pregătire profesională inițială organizate în anul 2017 în cadrul I.N.P.P.A. / Centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A.

25 august 2017

 

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat modificata prin legea nr.25/2017 şi republicata precum şi ale Statutului profesiei de avocat

Luând în considerare Hotărârea nr. 525/01.09.2012 a Consiliului UNBR privind adoptarea Regulamentului examenului de absolvire al Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților

Consiliul de Conducere al Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților,

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. – Examenul de absolvire pentru avocații stagiari aflați în anul II de pregătire profesională inițială în cadrul I.N.P.P.A./Centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A. precum și pentru avocații stagiari care nu au promovat examenul de absolvire a I.N.P.P.A. în sesiuni anterioare va începe la data de 10 noiembrie 2017 şi este organizat de I.N.P.P.A. şi Centrele teritoriale ale I.N.P.P.A., cu sprijinul barourilor arondate acestora, sub coordonarea Consiliului U.N.B.R..

Art. 2. – Examenul de va desfășura conform prevederilor Regulamentului privind organizarea și desfășurarea examenului de absolvire a Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților adoptat prin Hotărârea nr. 525/01.09.2012 a Consiliului U.N.B.R.

Art. 3. – Taxa pentru examenul de absolvire este de 700 lei şi se va plăti în contul I.N.P.P.A. / Centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A., cel mai târziu până la data de 03 noiembrie 2017. Neplata taxelor de școlarizare (anul I și anul II) precum și neplata taxei pentru examen atrage imposibilitatea de participare la examen.

Art. 4. – Examinarea candidaților se va face în două etape. Prima etapă constă în probe orale (colocvii) cu caracter preponderent practic şi aplicativ, la disciplinele: Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Drept civil, Drept procesual civil, Drept penal şi Drept procesual penal, Dreptul Uniunii Europene, Dreptul European al Drepturilor Omului şi Dreptul European al Muncii. Cea de-a doua etapă constă într-o probă scrisă la disciplinele: Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Drept civil, Drept procesual civil, Drept penal şi Drept procesual penal.

Art. 5. – Examinarea candidaților la probele orale se va face începând cu data de 10 noiembrie 2017, la toate disciplinele urmate în cadrul activităților tutoriale.

Art. 6. – Dezbaterile în cadrul probei orale vor avea la bază tematica parcursă în cadrul activităților tutoriale desfășurate în cadrul INPPA, la fiecare materie de examen. Se vor avea în vedere și lucrările profesionale pe baza cărora se realizează caietul de lucrări profesionale. Examinarea orală se face punându-se la dispoziția candidaților legislația în vigoare la materia examinată și ținându-se cont de jurisprudența obligatorie pentru instanțele judecătorești, la zi, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La disciplina Organizarea și exercitarea profesiei de avocat candidaților li se va solicita rezolvarea unei ”situații – problemă” privind deontologia și etica profesională și regulile de conduită în profesia de avocat.

Art. 7. – Candidații declarați admiși la probele orale vor susține proba scrisă care constă în rezolvarea unui număr de 50 de cazuri practice, fiecărei întrebări îi vor corespunde mai multe variante de răspuns din care una sau două pot fi corecte, existând posibilitatea ca toate variantele de răspuns să nu fie corecte.

Art. 8. – Subiectele pentru proba scrisă vor fi unice iar examenul se va susține în cadrul I.N.P.P.A. şi al Centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A. la aceeaşi dată, respectiv 26 noiembrie 2017, cu începere de la ora 10.00. Conducerile I.N.P.P.A. / Centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A. vor afișa în timp util locul desfășurării probei scrise.

Art. 9. – (1) Prezenta hotărâre va fi afișată pe pagina web a I.N.P.P.A. – www.inppa.ro, va fi comunicată Centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A. şi Uniunii Naționale a Barourilor din România.

(2) Dispozițiile prezentei Hotărâri se completează cu dispozițiile Regulamentului privind organizarea și desfășurarea examenului de absolvire a Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților adoptat prin Hotărârea nr. 525/01.09.2012 a Consiliului U.N.B.R.

CONSILIUL DE CONDUCERE AL I.N.P.P.A.


 Download DOCX / PDF Hotărârea nr. 5 din 25 august 2017  


 

Publicăm lucrările profesionale la disciplinele Organizarea și exercitarea profesiei de avocat, Drept civil, Drept procesual civil, Drept penal, Drept procesual penal, Drept european al drepturilor omului, Dreptul Uniunii Europene si Dreptul European al Muncii.

 

Cursanții anului II de pregătire profesională inițială vor întocmi caietele de lucrări profesionale pe discipline, cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de Hotărârea Consiliului de Conducere nr. 3 din 16 iunie 2017, (descarcă aici anexa la hotărâre) și în Regulamentul examenului de absolvire a INPPA adoptat prin Hotărârea nr. 525 din 01 septembrie 2012 a Consiliului UNBR.

Caietele de lucrări profesionale, întocmite cu respectarea condiţiilor de fond și formă stabilite prin Hotărârea Consiliului de Conducere nr. 3 din 16 iunie 2017 şi în Regulamentul examenului de absolvire a INPPA adoptat prin Hotărârea nr. 525 din 01 septembrie 2012 a Consiliului UNBR, se vor depune la sediul INPPA - Centrul Teritorial Iași, Iași, str.Grigore Ureche nr.2, Bl.6 Martie, județul Iașipână la data de 31 octombrie 2017, inclusiv.

Pentru disciplinele drept civil şi drept procesual civil, cursanții vor rezolva la alegere, din lucrările profesionale propuse, numai 6 lucrări profesionale, în raport de dispozițiile Hotărârii Consiliului de Conducere nr. 3 din 16 iunie 2017.

Cursanții vor descărca, completa, semna și depune odată cu caietele de lucrări profesionale declarația pe proprie răspundere privind respectarea condițiilor de fond și formă menționate anterior. (Declarația poate fi descărcată aici: DOCX / PDF).


– Organizarea si exercitarea profesiei de avocat –
<< descărcă lucrări profesionale în format .DOCX >>
<< descărcă lucrări profesionale în format. PDF >>

– Drept civil –
<< descărcă lucrări profesionale în format .DOCX >>
<< descărcă lucrări profesionale în format .PDF >>

– Drept procesual civil –
<< descărcă lucrări profesionale în format .DOCX >>
<< descărcă lucrări profesionale în format .PDF >>

– Drept penal –
<< descărcă lucrări profesionale în format .DOCX >>
<< descărcă lucrări profesionale în format .PDF >>

– Drept procesual penal –
<< descărcă lucrări profesionale în format .DOCX >>
<< descărcă lucrări profesionale în format .PDF >>

– Dreptul Uniunii Europene –
<< descărcă lucrări profesionale în format .DOCX >>
<< descărcă lucrări profesionale în format .PDF >>

– Dreptul European al Drepturilor Omului –
<< descărcă lucrări profesionale în format .PDF >>

– Dreptul European al Muncii –
<< descărcă lucrări profesionale în format .DOCX >>
<< descărcă lucrări profesionale în format .PDF >>

 


 

Institutul Național pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor

CONSILIUL DE CONDUCERE

 

HOTĂRÂREA NR. 4

privind calificativele obținute de avocații stagiari care au susținut examen de absolvire în sesiuni anterioare de examen organizate de INPPA şi care au promovat exclusiv proba orală, ce urmează a fi avute în vedere în cadrul examenului de absolvire – Sesiunea 2017

16 iunie 2017

 

În conformitate cu dispozițiile art. 299 alin. (5), art. 311 alin. (4)  şi art. 312 alin (1) lit. a) din Statutul profesiei de avocat,

în temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. b) şi c) şi e) art. 13 lit. c) din Statutul Institutului Național pentru Pregătirea şi Perfecționarea Avocaţilor,

în acord cu prevederile art. 14 din Regulamentul de Organizare şi Funcționare al INPPA,

Luând act de dezbaterile ce au avut loc în cadrul ședinței comune a Consiliului de Conducere al INPPA și a Comisiei Permanente din data de 16 iunie 2016,

Consiliul de Conducere al Institutului Național pentru Pregătirea şi Perfecționarea Avocaţilor,

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. – (1) Calificativele obținute de avocații stagiari care au susținut examen de absolvire în sesiuni anterioare de examen organizate de Institutul Național pentru Pregătirea şi Perfecționarea Avocaţilor şi care au promovat exclusiv proba orală urmează a fi avute în vedere în cadrul examenului de absolvire a I.N.P.P.A., sesiunea 2017:

a)   Vor fi recunoscute rezultatele obținute de avocații stagiari care au susținut și promovat probele orale în sesiunile de examen 2014, 2015 și 2016.

b)   Nu vor fi recunoscute rezultatele obținute de avocații stagiari care au susținut și promovat probele orale în sesiunile de examen anterior anului 2014.

(2) Avocaților stagiari care se încadrează în prevederile alin. (1) lit. b) a prezentei hotărâri urmează a li se aplica prevederile hotărârii nr. 3 din 16 iunie 2017, privind adoptarea modelului caietului de lucrări profesionale pentru anul II de pregătire profesionala inițială.

Art. 2 – Directorul Institutului Național pentru Pregătirea şi Perfecționarea Avocaţilor / Directorii centrelor teritoriale ale INPPA vor lua măsurile necesare, prin Departamentul de Pregătire Inițială, privind înregistrarea, din oficiu, pe listele de examen a avocaţilor stagiari menționați la art. 1, cu distincția rezultată din aplicarea art. 1.

Art. 3. – Prezenta hotărâre se comunică UNBR, centrelor teritoriale ale INPPA şi se publică pe site-ul www.inppa.ro.


 

Download DOCX / PDF Hotărârea nr. 4 din 16 iunie 2017

 


Institutul Național pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor

CONSILIUL DE CONDUCERE

 

HOTĂRÂREA NR. 3

privind adoptarea modelului caietului de lucrări profesionale pentru anul II de pregătire profesională inițială

16 iunie 2017


În conformitate cu dispoziţiile art. 299 alin. (5), art. 311 alin. (4)  şi art. 312 alin (1) lit. a) din Statutul profesiei de avocat,

în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi (2) lit. a), art. 7 alin. (1) lit. b) şi c) art. 13 lit. k) din Statutul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor,

în acord cu prevederile art. 14 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al INPPA,

Luând act şi de dezbaterile ce au avut loc în cadrul şedinţei comune a Consiliului de Conducere al INPPA și a Comisiei Permanente din 16 iunie 2017,

Consiliul de Conducere al Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor,

HOTĂRĂŞTE:

 Art. 1. – Se aprobă modelul Caietului de lucrări profesionale pentru anul II de pregătire iniţială, astfel cum acesta este prezentat în anexa la prezenta hotărâre. Modelul este general valabil pentru stagiarii aflaţi în anul 2 de stagiu în anul de pregătire profesională inițială 2017.

Art. 2. – (1) Lucrările profesionale ce alcătuiesc Caietul de lucrări profesionale vor fi grupate în mape de lucrări, pe materii, după cum urmează: 6 lucrări la disciplina drept civil, 6 lucrări la disciplina drept procesual civil, 6 lucrări la disciplina drept penal, 6 lucrări la disciplina drept procesual penal, 6 lucrări la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, 3 lucrări la disciplina dreptul european al muncii, 3 lucrări la disciplina dreptul european al drepturilor omului şi 3 lucrări la disciplina dreptul Uniunii Europene.

(2) La disciplinele drept civildrept procesual civil, drept penal, drept procesual penal, avocaţii stagiari au posibilitatea ca din cele 6 lucrări, 2 lucrări să reprezinte lucrări profesionale proprii, efectuate în perioada stagiului, în cadrul formelor de exercitare a profesiei în care îşi desfăşoară activitatea. La modulul de drept european din cele 3 lucrări obligatorii, 1 poate să reprezinte lucrare profesională proprie, întocmită de cursant în perioada stagiului. La disciplina  organizarea şi exercitarea profesiei de avocat toate lucrările vor fi indicate de INPPA/ centre teritoriale.

(3) În situația în care la una dintre discipline se propune un număr de lucrări profesionale mai mare decât cel prevăzut la alin. (1), avocații stagiari vor rezolva, la alegere, numai numărul de lucrări prevăzut în hotărâre (6, respectiv 3).

Art. 3. – Caietul de lucrări profesionale întocmit în conformitate cu prevederile art. (2) constituie condiţie de înscriere la examen şi va fi verificat în procedura colocviului de examinare a tehnicilor şi deprinderilor de formulare a opiniilor juridice / apărărilor, prealabil susţinerii examenului scris.

Art. 4. – Prezenta hotărâre se comunică UNBR, centrelor teritoriale ale INPPA şi se publică pe site-ul www.inppa.ro.

 

CONSILIUL DE CONDUCERE AL INPPA


 

Download DOCX / PDF Hotărârea nr. 3 din 16 iunie 2017 împreună cu Anexa cuprinzând modelul caietului de lucrări profesionale pentru anul II de pregătire profesională inițială